Despre noi
Noi suntem aici pentru a te ajuta sa-ti transformi casa si businessul TAU in ceea ce ai vrut dintotdeauna!
Nu vrem sa fim cei care iti vand un produs, ci aceia care te ajuta sa iei decizia cea mai buna in configurarea unui sistem final (fiindca orice produs face parte intotdeauna dintr-un sistem). Vrem sa te ajutam sa te simti bine in casa ta si acolo unde lucrezi tu, colegii tai si mai ales de unde cumpara clientii tai!
Daca ai experienta si “know-how”, conceperea unui sistem este un pic mai usoara, dar daca ai contact ocazional cu acest domeniu sau nu ai avut destul timp sa te documentezi indeajuns, atunci noi, cei care compunem DeBoot, suntem aici pentru a te ajuta sa iei cea mai buna decizie si sa alegi un sistem care ti se potriveste, chiar daca de data aceasta nu-l cumperi de la noi.
In felul acesta dorim sa-ti facem viata mai frumoasa pentru ca in final TU sa fi multumit de decizia luata, sa stii limitarile sistemului si, odata instalat, sa fie ceea ce te-ai asteptat.
Mai mult, putem sa-ti instalam noi sistemul pentru ca tu sa nu ai nici o problema!
Putem face aceste lucru bazandu-ne pe cei peste 20 ani de experienta, a peste 500 de sisteme instalate si vandute, timp in care am invat multe, apoi ne-am perfectionat in cursuri speciale pentru ca sa putem sa-ti impartasim tie cunostintele noastre.
Am testat si incercat o multime de echipamente tocmai pentru a putea sa-ti recomandam cele care ofera performanta maxima la bugetul disponibil. Si am ales sa colaboram cu firmele care ofera foarte multa valoare pentru pretul cerut (firme reprezentate).
Mai jos vom scrie cateva variante mai interesante din cum putem integra sistemele AUDIO -VIDEO-LUMINI si SMART HOME acolo unde ai nevoie, fiind doar cateva din multitudinea de variante posibile:
Pentru CASA TA:
-putem sa te ajutam sa adaugi cateva elemente minime pentru a-ti schimba designul sau functionalitatea camerei, de exemplu: un pat de cablu cu design special ascunde cablurile urate care merg la televizor si se si integreaza in designul camerei, o extensie infrarosu te ajuta sa ascunzi toate echipamentele audio de pe comoda si sa le pui in comoda, fara sa le mai vezi cum strica designul camerei pe care te-ai chinuit atat sa-l faci ca in visul tau; sa transmiti semnalul wireless daca este nevoie sau chiar sa controlezi echipamentele la distanta.
– instalam o camera/sala home theater cu sistem de sunet integrat in pereti, izolare acustica si tratament acustic al salii, ecran special pentru proiectie (microperforat pentru amplasarea boxelor in spatele lui, cu sau fara 3D pasiv sau activ …) calibrare audio si video, fotolii cu spatar si suport picioare inclinabile electric (sau personalizabile, cu structura speciala, piele sau material textil la alegere, monograme, spatii depozitare, dispozitiv de miscare a scaunului dupa actiunea de pe ecran ca sa si simti ca esti in film etc), videoproiector adecvat si control automat;
– casa inteligenta – practic se poate controla si automatiza orice echipament electric sau care poate fi pus in functiune de un echipament auxiliar. Te ajutam sa controlezi de la distanta diverse elemente (termostat, yala de la intrare, poarta, sa opresti alarma , stropitorile etc) pana la o casa inteligenta in care lucrurile se intampla de la sine : cand nimeni nu e vara acasa si temperatura din interior a ajuns la 30 grade C, inainte de a porni clima se trag draperiile electrice, SAU cand ajunge doamna casei acasa, daca nu e inca nimeni altcineva in casa, se dezarmeaza alarma, se aprind luminile pe hol (timp de 5 minute), in dressing si in bucatarie, porneste muzica pe un post de radio care difuzeaza doar muzica de Michael Buble si Robbie Wiliams , temperatura in casa se seteaza la 22 °C iarna, se trag draperiile in sufragerie …. SAU cand ajungi cu masina acasa si a apus soarele, luminile din curte se aprind timp de 15 minute, se inchide automat poarta de la strada dupa 10 minute, se dezarmeaza alarma, se aprind luminile in casa iar temperatura se seteaza pe 22 °C (si daca ai uitat sa inchizi usa de la garaj fiindca ai mai avut de lucru pe acolo, lumina in bucatarie va “clipi” de doua ori si vei primi un mail/SMS ca sa-ti aduca aminte sa o inchzi) SI nu in ultimul rand, ceea ce toti utilizatorii iubesc, atunci cand trebuie sa pleci de acasa in graba fiindca mai ai 10 minute sa ajungi la lucru, tot ce trebuie sa faci este sa apesi un singur buton si se vor stinge luminile peste 2 minute cat sa ai timp sa iesi din casa, temperatura se seteaza pe 18 °C, se armeaza alarma, se inchide usa de la garaj dupa 15 minute, se opresc toate televizoarele si echipamentele ce nu ar mai trebui sa functioneze in casa. Si stiu ca mai ai retineri, de aceea te rog sa citesti si acest articol ;
– sisteme multiroom audio ( si video impreuna cu casa inteligenta), in care muzica se trimite spre fiecare camera sau terasa independent, fiecare utilizator ascultand ce doreste;
– camera media – adica o sufragerie in care se integreaza un sistem audio performant, surround, un televizor dar si un ecran pentru videoproiectii, care coboara din tavan si a carui performante permit vizionarea chiar si intr-o camera luminata, integrarea cu echipamentele (preferabil ascunse intr-un dulap special separat ) si care permit urmarirea unui meci, film sau pentru jocuri;
– camera “VISUL DESIGNERULUI INTERIOR” cu echipamente invizibile : difuzoare invizibile Amina , care se introduc in perete si se gletuiesc si vopsesc peste, astfel ca devin invizibile iar peretele “va canta”, difuzoare de tavan GoldenEar care redau un sunet performant fiind singurele care reusesc acest lucru fara sa lase senzatia ca sunetul vine din tavan si a caror grile perforate pot fi vopsite de culoarea tavanului, ecran videoproiectie Screen Innovations ce rejecta lumina ambientala si care coboara fiind ascuns in tavan, televizor ascuns dupa un tablou ce se da la o parte la pornire sau televizor ascuns intr-o comoda de unde se ridica cand este necesar (sau intr-o pivnita de unde urca, in tavan sau pod de unde coboara). Toate echipamentele (amplificator, receiver, Bluray etc) sunt intr-o camera tehnica sau ascunse intr-un dulap special si controlate de la distanta. Nu in ultimul rand un sistem audio Steinway Lyngdorf pentru cei ce isi permit, a caror design clasic este renumit si a caror sistem de calibrare este, se pare, cel mai bun din lume, reusind sa reea sunetul intr-o camera netratata acustic aproape la fel ca intr-un home theater.
– sunet de exterior pentru care gasiti mult mai multe detalii intr-un articol al nostru de aici
– iluminari arhitecturale si peisagistice cu control complex – toate luminitele clipesc de Craciun, dar ia imagineaza-ti o casa pe care luminile sa se aprinda inlantuit, sa-si schimbe culoarea in functie de locatie si culoarea peretelui care il lumineaza, sa ruleze o multitudine de programe incat nu mai stii daca s-au repetat sau nu, iar la momentul culminant sa aprinda o steluta mare de pe casa (si eventual si niste artificii … Merry Christmas )
– produse de LUX : televizoare de baie/bucatarie sau de exterior, amplificatoare/cabluri/boxe si alte elemente HighEnd, sticla inteligenta care isi schimba opacitatea la comanda, suporti pentru orice tip de echipament pentru a-l ascunde in mobilier (de exemplu pe o terasa exterioara apesi un buton si apare un expresor, un frigider de bar, poate chiar si o chiuveta … dintr-un blat care era liber pana in acel moment), fotolii home cinema sau living room personalizate, aceleasi care le folosesc starurile de la Hollywood, videoproiectoare High End, rulouri si draperii electrice cu baterii si fara cabluri, si in multe alte produse ce pot face o actiune inalt calitativa;
Pentru BUSINESS-UL TAU:
Ca si la cele de casa, si pentru proiectele comerciale vom da doar cateva exemple de sisteme pe care le putem concepe si instala, deoarece numarul echipamentelor si a variantelor este foarte mare:
– Birou, cabinet, restaurant, bar …. INTELIGENT prin care se poate controla muzica ambientala, o sala de conferinte (apesi pe un buton si coboara ecranul, se porneste videoproiectorul, se porneste amplificatorul direct pe sursa corecta, se sting luminile, se trag draperiile…) control video multizona ( intr-un sport bar, in spatii cu suprafete mari si arii cu necesitati video diferite), controlul luminilor si automatizarea lor, nurse call, supraveghere de la distanta a tot ce se intampla si multe altele. Pe langa avantajele clare de control si asigurarea unui climat ideal in spatiu, puteti crea si un efect impresionant asupra clientilor;
– Distributie audio, video pentru magazine, mall-uri, hale industriale, cladiri birouri -cu echipamente fiabile, usor de folosit si cu garantie de pana la 5 ani;
– Digital signage – promovare si marketing cu ajutorul materialelor video prin: display transparent, monitoare 3D fara ochelari, sisteme retrproiectie pe suprafete mari, sisteme interactive, ecrane LED calitative, monitoare atipice ca functionalitate sau dimensiuni;
– Sisteme cu efect WOW, interesante sau de ultima ora: sticla inteligenta ce isi schimba opacitatea, difuzoare cu sunet directional, sisteme ce ajuta la intimitatea conversatiilor in spatii mari de birouri/ banci, stative si suporti electrici pentru diferite echipamente, video mapping, proiecte complexe de marketing si branding cu sisteme audio-video complexe mulate pe obiectivele cerute si cu impact mare pe piata.
– Sisteme clasice de sunet, lumini, video pentru cluburi, baruri, pub-uri, restaurante etc, adaptate si concepute pentru spatiul respectiv conform cerintelor de utilizare si aplicat bugetului (pentru fiecare proiect/spatiu se potriveste un anumit sistem intr-o anumita amplasare! – noi incercam sa evitam cheltuielile mari cu rezultate mediocre – de ex. boxe de mii de euro pentru sonorizari la distante mari instalate in spatii mici si joase care suna prost in locatia respectiva fiindca, prin constructie, la acea boxe sunetul bun se formeaza la 30-40 metri, adica mult mai mult decat este disponibil in acel spatiu …si mute alte exemple)
– Iluminat arhitectural cu nuante de alb sau color, iluminat design cu “fasii’ de lumina sau cu corpuri de iluminat potrivite amplasarii, iluminat exterior de gradina si spatiu exterior;
Stim ca pretul unui sistem este printre cele mai importante in alegerea lui, dar noi credem ca primesti ceea ce dai: sigur ai fost in localuri unde muzica era data mai tare si dupa doua ore de stat la masa te doare capul (si nu din cauza diverselor substante ingerate) – daca acest lucru se intampla in mod repetat, chiar daca mancarea sau atmosfera este buna, dupa un timp vei evita acel local, iar patronul va pierde inca un client fidel din cauza reducerilor de buget, bani care s-ar fi amortizat tocmai prin acesti clienti constanti. In ultima vreme clientii au invatat cum ar trebui sa fie un sistem bun de sunet/lumini/video si din ce in ce mai mult taxeaza negativ rezultatele mediocre.
Noi suntem aici pentru a incuraja o dezvoltare in acest domeniu, de aceea incercam sa ajutam orice proiect venit de la persoane care vor mai mult pentru bussinesul lor!
Dorinta noastra principala este sa dezvoltam impreuna proiecte cat mai bune, interesante si profitabile de ambele parti. Contactati-ne acum pentru orice idei, dorinte sau proiecte ati avea, si va oferim cel putin un raspuns si un sfat!
echipa DeBoot si AVDesign
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!